Expres

BRAŞOV. În ce stadiu au ajuns lucrările la clădirea ce va găzdui Liceul Sportiv

  • 081aac5e-93ff-4032-a5de-eeb0a9b0f7d9_206270.jpg
  • 34402a99-6646-4abe-89de-611889823be5_206271.jpg
 

Reabilitarea sediului fostului Grup Şcolar de Alimentaţie Publică şi Turism, situat pe str. Zizinului nr. 144 din Braşov, în care ar urma să funcţioneze Liceul Sportiv, au ajuns la stadiul de aproximativ 40%, după cum a explicat administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz.

„Am reuşit să finalizăm lucrările de înlocuire a instalaţiilor sanitare şi s-a realizat în proporţie de peste 50% înlocuirea instalaţiei electrice. De asemenea, atât în sălile de clasă, cât şi pe holuri au fost finalizate lucrările de gletuire şi au început cele de hidroizolaţie la terase. În ansamblu, au fost realizate aproximativ 40% din lucrările prevăzute în proiect”, a declarat Miklos Gantz.

Ce s-a lucrat până la 1 iulie

Primele lucrări efectuate la obiectivul respectiv au fost de demolare şi igienizare a şantierului, apoi au fost executate reparaţii la pereţi, la parter şi etaje, a fost arsă vopseaua pe bază de ulei de pe tâmplăriile de lemn, s-a demontat şi înlocuit tâmplăria veche de PVC cu geam termopan pe faţada interioră şi pe cea de la stradă, s-a înlocuit instalaţia sanitară în întreaga clădire şi s-a executat în procent de 80% instalaţia electrică la etajul 1 şi s-a finalizat aceeaşi instalaţie electrică la etajul 2 (la parter încă nu s-au executat), s-au finalizat lucrările de gletuire, s-au scos aproximativ 40 de mc de pământ de la subsol şi s-au demontat ţevile de PVC dezafectate, a fost igienizat subsolul şi au fost începute lucrările de hidroizolaţie la terasă.

Proiect de aproape 1,7 milioane de lei

Articole asemănătoare

Valoarea lucrărilor este de 1.673.760 de lei cu TVA inclus, iar termenul de finalizare este februarie 2017, durata de implementare a proiectului fiind de 12 luni. Investiţia este finanţată de la bugetul local.
Constructor este S.C. Proville SRL, iar proiectant SC Prompt Invest SRL.
Imobilul va avea 17 săli de clasă, şase grupuri sanitare, 14 cabinete, dar şi spaţii pentru cancelarie şi birouri administrative.
După finalizarea lucrărilor, clădirea ar urma să găzduiască Liceul cu Program Sportiv, pentru a nu mai funcţiona în două spaţii (clasele IX-XII pe str. Poarta Şchei, iar clasele I-VIII pe str. Cocorului).

foto realizate la începutul lunii martie


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button