Banii sechestraţi de la suspecţi, depuşi într-un CONT UNIC
Sumele de bani sechestrate sau cele obţinute prin valorificarea bunurilor de la persoanele cercetate vor fi depuse, din 2017, pe timpul procesului penal, într-un cont bancar unic, al Agenţiei de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), a anunţat, conform Mediafax, directorul instituţiei, Cornel Călinescu. Pentru a putea avea o imagine clară asupra sumelor aflate efectiv la dispoziţia statului român, în vederea confiscării sau reparării prejudiciilor, va fi creat un cont bancar unic unde vor fi depuşi banii, până la decizia definitivă a instanţei.
Potrivit lui Cornel Călinescu, a fost demarată procedura de inventariere a bunurilor mobile sechestrate, aflate în acest moment în România.
Agenţia de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate se află în subordinea Ministerului Justiţiei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.