112

BRAȘOV. Recidivistul care era să omoare o studentă, în Gara Brașov, și-a primit condamnarea!

 

Tânărul în vârstă de 20 de ani care a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor, după ce a bătut crunt o studentă, în noaptea de 27 septembrie, în Gara Brașov, a fost condamnat la închisoare, dar pentru vătămare corporală gravă.

Magistrații Tribunalului Brașov au dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în vătămare corporală gravă și l-au condamnat pe inculpatul Florin Valentin Uliniuc la 2 ani și 6 luni de închisoare, la care au adăugat 3 ani de închisoare pe care îi primise, cu suspendare, într-un alt dosar penal, deschis pentru tâlhărie. Prin urmare, inculpatul va avea de executat 5 ani și 6 luni de închisoare, dacă sentința va rămâne definitivă (există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare).

Despăgubiri morale de 20.000 de euro

Pe latură civilă, dacă decizia Tribunalului va rămâne definitivă, inculpatul va avea să-i plătească victimei 1.848 lei cu titlu de daune materiale și echivalentul în lei a sumei de 10.000 de euro cu titlu de daune morale, iar Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov va avea să-i plătească aproape 3.000 de lei, reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate părții civile. Amintim că potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror Mihaela Alina Popescu, „în noaptea de 27 septembrie 2015 în jurul orelor 23.15, în faţa gării mun. Braşov, inculpatul a aplicat persoanei vătămate S.D.A. (23 ani) mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului, determinând producerea unor leziuni grave în zona craniană, ce necesită pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale, acestea punând în pericol viaţa acesteia”. Victima sărise în apărarea unor persoane de care inculpatul se luase, aparent fără motiv.

Pentru detalii privind tâlhăria comisă de inculpat CITIȚI ȘI:

BRAȘOV. 3 ani de închisoare, după o tâlhărie pe str. Ovidiu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button