112

BRAŞOV. Moarte suspectă a unui copil la Centrul de Reabilitare Brădet. Nu au fost descoperite urme de violență

 

Un băiat în vârstă de 13 ani de la Centrul de Reabilitare Brădet a murit, alaltăieri, în condiţii suspecte, astfel că a fost deschis un dosar penal, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. 

Procurorul Alina Comaniţă, purtător de cuvânt al Parchetului local, ne-a spus în urmă cu câteva minute că se aşteaptă rezultatele autopsiei efectuate de medicii legişti, pentru stabilirea cauzelor morţii şi continuarea anchetei. 

Ieri s-au ridicat documente de la Centru, a mai spus sursa citată, şi s-a început audierea persoanelor care aveau în supraveghere minorul, despre care sunt informații că avea numeroase afecțiuni medicale, având în vedere numeroasele internări în spitalele de pe raza municipiului Braşov. 

Şeful complexului, Adrian Diac, a declarat că minorul era sub monitorizare medicală. Copilul ar fi murit din cauza unei insuficienţe cardio-respiratorie acută – infarct pulmonar acut, afecţiuni pentru care, de altfel, primea şi medicaţie.

Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Braşov au precizat: „În dimineața zilei de 28 iunie 2016, minorul Ș.E.N., în vârstă de 13 ani, instituționalizat la Complexul de Recuperare Școlară Brădet, a fost găsit decedat în pat de către educatorii din schimbul de dimineață. Imediat a fost anunțat cabinetul medical al centrului, șeful de centru, Poliția și Salvarea. Medicii ajunși la fața locului au constatat decesul minorului. În urma autopsiei realizată la Institutul de Medicină Legală din Brașov, s-a constatat că moartea a survenit ca urmare a unei insuficiențe cardiorespiratorii acute și a unui infarct pulmonar acut. Precizăm că asupra minorului nu au fost descoperite urme de violență. Minorul se afla instituționalizat la Complexul de Recuperare Școlară Brădet din luna aprilie a acestui an și suferea de mai multe boli, printre care epilepsie generalizată simptomatică, tetanie latentă, heteroagresivitate, etc.”

Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, Gheorghe Durnă, a precizat că a fost anunțată familia minorului de decesul acestuia și că s-a ocupat de lucrurile necesare înmormântării. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button