EURO 2016. Un autogol a decis derby-ul britanic din optimi
A doua partidă din optimile Euro 2016, derby-ul britanic al acestei faze, Țara Galilor – Irlanda de Nord, care a avut loc pe „Parc des Princes” din Paris, a fost una extrem de modestă. În fața unei performanțe istorice, cele două formații, debutante la Campionatul European, au fost apăsate de miză, iar fotbal s-a jucat puțin, spre deloc.
Până la urmă, echipa mai bună, cea care are în componență jucători ce evoluează la Real Madrid, Arsenal sau Liverpool, Țara Galilor s-a impus cu 1-0, dar a fost nevoie și de mult noroc pentru ca Bale&Co. să ajungă în sferturile de finală. Singurul gol al meciului a venit pe final, în minutul 75, când McAuley a trimis în propria poartă mingea centrată de pe partea stângă de Gareth Bale.
Astfel, galezii merg între cele mai bune opt echipe ale acestui turneu final, pentru un loc în semifinale urmând să se dueleze cu învingătoarea confruntării Ungaria – Belgia.
FOTO: uefa.com
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.