CORONA BRAȘOV. Transfer. Patrik Polc, din nou „lup”
După Richard Filip, un alt jucător care a avut evoluții excelente în trecut la Corona Brașov se întoarce sub Tâmpa. Este vorba de portarul Patrik Polc, care a semnat astăzi un contract pe un sezon cu gruparea brașoveană.
„Am mai atins unul dintre obiectivele noastre pentru sezonul 2016-2017, respectiv semnarea unui contract cu fostul nostru jucător Patrik Polc. Sunt foarte bucuros că am reușit să îl readucem la echipă. Am ținut legătura cu Patrik, iar acesta și-a exprimat intenția de a reveni la Brașov și de a lucra cu mine. Sunt convins că această achiziție reprezintă un mare plus pentru formația noastră, iar pentru fani este al doilea «cadou» la început de sezon. Nu ne vom opri aici cu surprizele. Referitor la Patrik, avem garanția că din acest an, poate chiar din luna august, va obține cetățenia română, documentele fiind în stare avansată de soluționare”, a declarat președintele secției de hochei de la Corona Brașov, Emilian Cernica.
După cinci ani petrecuți la Corona, în sezonul trecut Patrik Polc a evoluat în liga a doua din Slovacia, la HC Detva.
Altfel, din 4 iulie, timp de 14 zile, jucătorii de la Corona Brașov vor efectua un cantonament la Piatra Arsă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.