EURO 2016. „Reghe”, selecționer?!… Cine ar veni antrenor la Steaua?!…
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a declarat în această dimineață la sosirea delegației „tricolore” în țară – după parcursul rușinos avut în Franța, la Euro 2016 – că numele viitorului selecționer va fi făcut public în câteva zile.
Jurnaliștii de la Fanatik au infrormat că Laurențiu Reghecampf este favorit să-i ia locul lui Anghel Iordănescu, iar la Steaua va fi numit Edi Iordănescu, fiul lui „Tata Puiu”, fost la Pandurii Tg. Jiu. „Reghe” ar urma să îndeplinească și funcția de director tehnic la gruparea condusă de Gigi Becali. Sunt, însă, unele voci de la „Casa Fotbalului” care s-ar împotrivi acestei mutări, întrucât se consideră că Steaua ar deveni extrem de favorizată la nivelul echipei naționale.
Pe de altă parte, potrivit aceleiași surse, se accesează în continuare pista Bruno Labbadia pentru a fi viitorul selecționer al României, însă pretențiile antrenorului german de la Hamburg SV sunt considerate exagerate de șefii FRF.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.