CORONA BRAȘOV. Mariana Târcă și Dumitru Berbece, prezentați oficial. „Ne dorim să avem o continuitate în rezultate”
În sezonul viitor, echipa de handbal feminin Corona Brașov va fi antrenată de cuplul Mariana Târcă – Dumitru Berbece, cei doi fiind prezentați oficial astăzi, într-o conferință de presă.
„Conducerea tehnică a echipei de handbal va fi formată din Mariana Târcă, antrenor principal și Dumitru Berbece, «secund». Mariana Târcă știe problemele echipei, vine din spate cu formația de junioare 2, proaspăt campioană națională. Am considerat că nu trebuie să bulversăm competițiile junuioarelor. De aceea am numit atât de târziu staff-ul tehnic. Cred că este normal cum am procedat. Nu am vrut să facem transferuri doar de dragul de a aduce ceva. Considerăm că avem un lot echilibrat și valoros. E suficient petru a avea rezultate la fel de bune ca în anii trecuți”, a declarat președintele secției de handbal, Ioan Preda.
„A fost un pas firesc alegerea Marianei Târcă, având în vedere rezultatele foarte bune pe care le-a avut centrul de copii și juniori. Am considerat că va face o echipă foarte bună cu Dumitru Berbece, și că cei doi pot integra în echipa de senioare valorile pe care le avem la junioare”, a adăugat directorul executiv al clubului brașovean, Liviu Dragomir.
„Pentru mine este o revenire și chiar o continuare a unei activități întreruptă pentru o perioadă de timp. Mă bucur că oamenii alături de care lucrez de mult timp mi-au acordat această încredere. La nivel de centru de copii și juniori am reușit să punem pe picioare toată piramida. Este puțin cam târziu, dar asta nu ne împiedică. Avem un fond de jucătoare valors. Trebuie să facem tot ce putem ca fiecare sporitvă să dea randamentul optim. Ne dorim să avem o continuitate în rezultate. Normal, Cristina Zamfir a fost o piesă importantă în angrenajul echipei, dar am încredere că celelalte fete pot să o înlocuiască. Poate sunt jucătoare care nu au avut încă șansa să își demonstreze adevăratul potențial. Este greu să mai găsim handbaliste care ne pot ajuta. Încercăm, să vedem dacă mai este disponibil ceva, dar e greu în condițiile în care alte echipe și-au definitivat loturile. Vom decide în scurt timp și un obiectiv realist. Așa cum mă știți, chiar dacă va fi greu, nu ne vom da la o parte. Cred că avem câteva sportive în echipa de junioare 2 care pot să facă pasul spre Liga Națională. Totul trebuie calculat bine. Nu trebuie să le forțăm, dar nici să le neglijăm. Sunt convinsă că nu ne vor dezamăgi. Este clar că va fi și un an de tranziției. Când aduci jucătoare tinere și fără experiență, este posibil să apară și rezultate mai puțin convingătoare. Dar sunt copiii noștri și vrem să îi promovăm și trebuie să avem înțelepciunea să nu punem presiune. Urmărim și o handbalistă de la Centrul Național de Excelență, Alexandra Muntean, un copil care are calități deosebite. Va fi o jucătoare foarte bună. Sper să putem să realizăm trecerea ei spre Corona și să o integrăm în echipa noastră. În sezonul viitor vom avea și o formație foarte puternică la junioare 1. Am stabilit ca sportivele care sunt în vederea echipei mari să se pregătească împreună cu noi. Probabil vor mai evolua la junioare 1 doar în fazele finale”, a punctat Mariana Târcă.
Dumitru Berbece a concluzionat: „O asigur pe Mariana de tot sprijinul meu. Vom lucra pentru binele echipei, pentru orașul nostru. Am încredere în acest grup, sperăm că vom fi sănătoși că vom putea munci. În cel mai scurt timp vom finaliza și programul de pregătire pentru această vară”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.