Economic

Fitch: BRAȘOVUL are rating în creștere, de la stabil la pozitiv

 

Agenţia de evaluare Fitch Ratings a revizuit în creştere, de la stabilă la pozitivă, perspectiva ratingului pentru creditele pe termen lung în monedă locală ale municipiului Braşov şi a confirmat la „BBB minus” acest calificativ, informează un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

De asemenea, agenţia a confirmat calificativul pe termen scurt în valută la „F3”şi ratingul pentru creditele pe termen lung în valută la „BBB minus”, perspectiva asociată fiind stabilă.

Revizuirea în creştere a perspectivei ratingului reflectă opinia Fitch potrivit căreia performanţa operaţională solidă a Braşovului se va stabiliza pe termen mediu, sprijinind capacitatea robustă de autofinanţare. Agenţia atrage atenţia asupra riscurilor ce derivă de pe urma datoriei ridicate a Centrale Electrică de Termoficare SA, fostului furnizor de energie termică, care în prezent se află în proces de reorganizare.

Fitch se aşteaptă ca bilanţul operaţional al oraşului Braşov să rămână solid în până în 2018, în medie de 20% din venitul operaţional. Aceste rezultate ar trebui să fie suficiente pentru menţinerea nivelului actual al datoriei, apreciază agenţia.

Nivelul bilanţului va fi sprijinit de adoptarea unor măsuri de control al costurilor de către autorităţilor locale şi de majorarea veniturilor din taxe, sprijinite de creşterea economiei României, estimată de agenţie la 3,7%.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button