Politic
Livia Stanciu a fost numită judecător al Curții Constituționale! Mandatul este valabil 9 ani
Președinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu (59 de ani), a fost aleasă de președintele Klaus Iohannis pentru postul de judecător al Curții Constituționale. Șeful Statului a semnat astăzi decretul de numire. Potrivit unui comunicat remis de Administrația Prezidențială, mandatul este de 9 ani.
Al doilea mandat al Liviei Stanciu de preşedinte al Curţii Supreme expiră în iulie şi ea nu mai are dreptul să mai fie aleasă în această funcţie. Livia Stanciu va ocupa la CCR postul deţinut până acum de Augustin Zegrean, cel care a fost numit de Traian Băsescu.
Livia Stanciu este doctor în drept, titlu acordat în 2008 de Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române pentru teza „Exegeza Legii Penale”.
În anul 2010, ea a fost aleasă preşedinte al ÎCCJ, pentru un mandat de 3 ani. A fost reconfirmată în 2013 şi nu mai poate primi un al treilea mandat pentru această funcţie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.