Politic

BRAŞOV. Care sunt primarii aleşi şi cu cât şi-au obţinut mandatele

 

„După lupte seculare”, am reuşit să obţinem, dar nu de la Biroul Electoral Central (BEC), rezultatele, în cifre şi procente, ale alegerilor locale care au avut loc duminică la Braşov. Datele ne-au fost puse la dispoziţie de către Ion Popescu (foto) şi Mihaela Pâtea (foto, stânga), directorul executiv, respectiv directorul adjunct al Direcţiei de Statistică, instituţie ce a avut în atribuţii partea tehnică a scrutinului electoral. Totuşi, şi datele acestea, deşi amănunţite şi diverse, nu sunt în formatul accesibil oricărui cetăţean interesat să vadă cu cât a câştigat primarul din localitatea în care trăieşte. Punând cap la cap informaţiile, a rezultat ceea ce vedeţi mai jos, în ceea ce îi priveşte pe edilii localităţilor din judeţ. 

 

Localitatea Numele Apartenenţa politică Număr de voturi Procentaj
Municipiul Braşov Scripcaru George INDEPENDENT 45897 51,23%
Municipiul Codlea Muntean Cătălin-George PNL 3781   53,59%   
Municipiul Făgăraş Sucaciu Gheorghe INDEPENDENT 4825  39,26%
Municipiul Săcele Popa Virgil PSD 3642   31,22%
Oraş Ghimbav Toma Dorel PSD 1207       47,52%
Oraş Predeal Cocoş Liviu PNL 1534 62%
Oraş Râşnov Veştea Adrian-Ioan PNL 3664 56,87%
Oraş Rupea Bărdaş Nicolae-Liviu PSD 1009 40,41%
Oraş Victoria Cristian Gheorghe PNL 1078 36,82%
Oraş Zărneşti Igrişan Alexandru-Lucian PSD 7830 72,67%
Apaţa Bölöni László UDMR 447 34,36%
Augustin Porumb Sebastian-Nicolae PSD 451 52,63%
Beclean Motrescu Vasile-Claudiu PNL 537 48,55%
Bod Arsene Sergiu INDEPENDENT 1083 49,68%
Bran Rădăcină Dorel-Nicu-Rareş PSD + ALDE 1350 47,32%
Budila Marşavela Irimia PNL 999 50,05
Buneşti Pălăşan Mircea PNL 648 53,38%
Caţa Vocilă Gheorghe PNL 971 74,58%
Cincu Suciu Sorin-Aurel PNL 524 56,34%
Comana Grusea Viorel PNL 974 67,13%
Cristian Cojocaru Gicu PNL 1001 39,71%
Crizbav Balaşi Sorin PSD 874 72,11%
Drăguş Greavu Cornel PNL 618 87,17%
Dumbrăviţa Popa Zachiu PNL 885 40,99%
Feldioara Taus Sorin PNL 2401 70,47%
Fundata Pâtea Marian-Florin PNL 502 91,27%
Hălchiu Gârbacea Ioan PSD 1163 64,76%
Hărman Dişor Mihai PNL 1048 42,36%
Hârseni Oltean Mihai PSD 338 28,14%
Hoghiz Şerban Ion PSD 1273 57,19%
Holbav Oprea Lucian Vasile PSD 456 65,14%
Homorod Pelei Marcel PNL 693 79,93%
Jibert Boeriu Ioan-Iancu PNL 586 52,84%
Lisa Moga Gheorghe PSD 540 51,53%
Măieruş Boricean Nistor PNL 801 54,90%
Mândra Taflan Ioan Şerban PSD 706 53,65%
Moieciu Manea Ioniţă-Mircea PNL 1333 49,50%
Ormeniş Gergely János UDMR 593 53,38%
Părău Popeneciu Mihai-Liviu PNL 701 65,64%
Poiana Mărului Perşoiu Alexandru-Cătălin PSD 999 54,03%
Prejmer Şerban Todorică-Constantin PNL 1892 54,01%
Racoş Epureanu Ion UDMR 809 56,30%
Recea Lazea Gheorghe PNL 861 61,50%
Sâmbătă De Sus Andreaş Vasile PSD 473 50,16%
Sînpetru Rusu Ion PNL 1004 43,37%
Şercaia Paltin Cristinel PNL 759 57,63%
Şinca Bârlez Victor PNL 901 50,65%
Şinca Nouă Flucuş Dumitru PNL 796 83,97%
Şoarş Timiş Dănuţ-Ioan PNL 675 63,14%
Tărlungeni Beşchea Severius-Florin PNL 1517 37,65%
Teliu Blendica Dorinel PNL 1112 59,66%
Ticuşu Şchiopea Emil-Mircea PNL 289 48,57%
Ucea Băcilă Marian-Valentin PNL 702 64,58%
Ungra Stanciu Traian PSD 384 42,95%
Vama Buzăului Chirilaş Tiberiu-Nicolae PSD 1312 81,85%
Viştea Ioani Florin PNL 635 56,34%
Voila Osalciuc Gheorghe-Marian PNL 911 54,52%
Vulcan Călburean Gheorghe PNL 1082 49,20%


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button