Expres
BRAŞOV. Unul dintre candidaţii la funcţia de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu” a contestat rezultatele concursului
Unul dintre cei doi candidaţi care au susţinut concurs pentru ocuparea postului de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov a depus contestaţie, joia trecută, dat fiind că i-ar mai trebui 0,20 de puncte, pentru a obţine media minimă de promovare a examenului, respectiv 7.
Contestaţia este în curs de analiză, rezultatul evaluării urmând să fie afişat joi, potrivit viceprimarului Ciprian Bucur.
Amintim că, la concurs s-au înscris doi angajați ai Teatrului Nottara din București: actorul Cristian Șofron și managerul instituției, Dan Marius Zarafescu.
În urma analizării proiectelor de management pe care le-au depus, unul dintre candidați a obținut notă de trecere, respectiv 8,14, în timp ce proiectul celuilalt a fost notat de comisia de examen cu doar 4,45 puncte.
Ulterior, candidatul care promovase prima etapă a susținut proiectul în cadrul unui interviu (care reprezenta a doua etapă de concurs), dar nu a reușit să ia decât 5,45 de puncte, ajungând la o medie de 6,80, aşa că a depus contestaţie.
Dacă acesta nu va obţine media 7 nici după reevaluare, postul de manager al Teatrului „Sică Alexandrescu” va rămâne vacant, iar Primăria Braşov va fi nevoită să organizeze o nouă procedură.
CITIȚI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.