BRAŞOV. Peste 700 de amenzi aplicate în trafic timp de o săptămână
Polițiștii rutieri au acționat săptămâna trecută pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în baza unui plan de acțiune național al Direcției Rutiere din cadrul Poliției Române.
Astfel, în zilele de 30 și 31 mai s-a acționat pentru combaterea nerespectării regulilor de circulație privind trecerea la nivel cu calea ferată, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale și ridicate în vederea suspendării 5 permise de conducere.
În zilele de 1 și 2 iunie, polițiștii au organizat și desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea neregulilor privind efectuarea manevrelor de depășire, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale și ridicate în vederea suspendării 16 permise de conducere.
În perioada 3-5 iunie, polițiștii au acționat zilnic cu 13 autospeciale pe linia nerespectării regimului legal de viteză. Au fost aplicate 715 sancțiuni contravenționale, dintre care 513 în afara localităților și 202 în localități.
De asemenea, pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, au fost reținute 8 permise de conducere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.