Sănătate

Anchetă pe piața farmaceutică: Medicamentele generice ieftine lipsesc. Remediile scoase la export, deși în România nu se găsesc

 

Medicamentele generice nu reușesc să acapareze o cotă comercială semnificativă, chiar și după mai mulți ani de la intrarea pe piață. Chiar dacă sunt cu cel puțin 35% mai ieftine decât variantele inovative, medicamentele care nu sunt protejate de brevet (medicamentele generice), se află în aceeași situație ca în anul 2011 din cauza comercializării cu precădere a unor medicamente inovative, se arată în raportul anchetei sectoriale pe piața farmaceutică întocmit de Consiliul Concurenței.

În acelaşi timp, autoritatea de concurenţă a constatat că există pieţe în care, odată cu apariţia variantelor generice ale unui medicament inovativ, creşte cota de piaţă a altor medicamente inovative, pentru care nu există încă echivalent generic”, se arată în raport.

Medicii, încurajați să prescrie medicamente generice prin oferirea de stimulente financiare

Deși, în România, prescrierea medicamentelor se realizează pe substanță activă și doar în situații excepționale pe denumirea comercială, mai mult de jumătate din pacienți solicită o anumită denumire comercială ca urmare a recomandării medicului, iar deobicei aceste medicamente sunt cele inovative cărora li se face o publicitate agresivă.

În acest context, Consiliul Concurenței vede o rezolvare a situației prin stimularea financiară a medicilor.

Consiliul Concurenţei consideră că medicii ar putea fi încurajați să prescrie medicamente generice prin oferirea de stimulente financiare în cazul în care se încadrează într-un buget lunar stabilit, iar economiile realizate faţă de bugetul respectiv ar putea fi utilizate de medici pentru alte scopuri precum stagii de instruire”, se arată în raport.

Totodată, în urma analizei, Consiliul Concurenței a stabilit că cel mai ieftin medicament generic lipsește de pe piață sau este comercializat în cantități mici. Astfel, se propune ca aceste medicamente să fie eliminate din lista de compensare.

Pacienții direcționați către anumite farmacii

Din analiza realizată la nivel de farmacii, reiese că pacienții sunt direcționați către anumite farmacii pentru achiziția medicamentelor.

Astfel, Consiliul Concurenţei recomandă eliminarea avantajelor ce pot fi oferite medicilor de reprezentaţii farmaciilor sau ai distribuitorilor pentru ca aceştia, la rândul lor, să distribuie către pacienţi cupoane promoţionale valabile doar în anumite farmacii. În acest fel, va exista o concurenţă reală între farmacii, bazată pe preţuri competitive şi servicii de calitate”, se mai arată în recomandările Consiliului Concurenței.

Medicamente vândute la pachet

Nici distribuitorii de medicamente nu au scăpat de ancheta Consiliului Concurenței. Raportul spune că „majoritatea distribuitorilor condiţionează livrarea medicamentelor foarte solicitate şi care se vând bine de achiziţionarea, de către farmacie, a altor medicamente pe care nu le doreşte şi nu le-ar comanda dacă nu ar fi nevoită”, și propune Ministerul Sănătății introducerea unei prevederi legale prin care să interzică vânzarea legată.

Medicamente scoase la export, deși lipsesc pe piața din România

Potrivit aceluiași raport, Consiliul Concureței a mai stabilit că anumite medicamente, deși lipsesc pe piața din România, sunt exportate.

În încheiere, Consiliul Concurenței spune că a declanșat o investigație având ca obiect un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Novartis Pharma Services România și are în analiză o posibilă încălcare a legii concurenței de compania GSK Romania.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button