Politic

DE TOT RÂSUL. De ce s-au speriat piețarii când au venit politicienii să le vorbească

 

Legea electorală după care trebuie să se conformeze cei care vor să candideze la funcții în administrația locală respectiv primării, consilii locale, consilii județene, generează situații de tot râsul pe alocuri. 

Una amuzantă a fost povestită de președintele UNPR, Valeriu Steriu. Ca să argumenteze afirmația potrivit căreia această campanie electorală se desfăşoară „într-un anonimat total”, Steriu a povestit ce au pățit candidații UNPR-iști săptămâna trecută, când s-au dus într-o piață mică dintr-un anume oraș. 

„În momentul în care au intrat 30 de oameni însoțiți de candidatul nostru, cu pliante, fără vreun însemn electoral, reacția comercianților a fost să închidă și să plece. Au crezut că a venit ANAF-ul. Ne-am dat seama încă o dată cât de defectă este această lege. De ce niște tricouri pe niște tineri ar fi încurcat în vreun fel? Nu cred că era vreo problemă. De aceea ne propunem ca, deja în iunie, să avem niște amendamente, pentru că altfel, pe aceeași lege, vom fi și în luna noiembrie, la alegerile generale“, a declarat azi Steriu, într-o conferință de presă.

De situații similare s-au plâns și unii candidați din orașul nostru, de sub Tâmpa.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button