Expres
BRAȘOV. Pubelele îngropate și fondurile europene pentru blocuri, teme de discuție între Municipalitate și asociațiile de proprietari
Reprezentanţii a 140 de asociaţii de proprietari din totalul de aproximativ 1.700 existente în municipiul Braşov au participat, vineri, la o întâlnire, la Primăria Braşov, pentru a discuta trei subiecte importante pentru cetăţeni, respectiv despre implementarea proiectului privind pubelele îngropate, despre proiectul european privind obţinerea de fonduri europene în vederea creşterii eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe şi despre contorizarea individuală la apă.
Asemenea întâlniri vor avea loc şi în săptămâniile următoare (probabil tot în zilele de vineri), cu reprezentanţii altor asociaţii de proprietari din Braşov.
Producător prezent la discuţia privind pubelele îngropate
La dezbaterea primului subiect, referitor la pubelele îngropate, au participat inclusiv un producător (acelaşi care s-a ocupat şi de implementarea proiectului în Predeal, funcţional de aproximativ un an) – care a prezentat o soluţie tehnică – şi un operator – care a prezentat modul de gestionare al sistemului, potrivit viceprimarului Adina Durbacă.
În cadrul discuţiilor, specialiştii au explicat că o variantă ar fi îngroparea actualelor containere, municipalitatea având de cumpărat doar sistemele hidraulice, după cum a explicat viceprimarul Adina Durbacă.
Costul prezentat de producător ar fi de 66.000 de lei, plus TVA, însă este vorba doar despre o estimare, întrucât municipalitatea va organiza licitaţie, când va fi cazul. Amintim că, în cadrul unui proiect pilot, municipalitatea intenţionează să monteze pubele îngropate la 14 rampe din oraş.
„Oaspeţii”, interesaţi de lifturi cumpărate în leasing
Cât priveşte subiectul legat de obţinerea de fonduri europene pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor, acesta a fost de interes pentru mare parte dintre reprezentanţii asociaţiilor de proprietari. Astfel, după ce li s-a explicat despre ce este vorba şi li s-a pus la dispoziţie ghidul de finanţare, unii dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a participa la proiect. Alţii, în schimb, având blocurile deja reabilitate energetic, s-au interesat strict de cumpărarea unor lifturi în leasing, întrucât nu pot primi finanţare europeană doar pentru această investiţie.
În fine, s-a discutat despre contorizarea individuală la apă. Amintim, Compania Apa Brașov a finalizat în luna octombrie a anului trecut Regulamentul privind contorizarea individuală, după ce în vara aceluiaşi an a fost modificată legislația serviciului public de alimentare cu apă și canalizare și a fost introdusă o prevedere în acest sens, vechea legislație interzicând acest lucru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.