Expres
Brașov. Învățământul în sistem dual s-ar putea extinde! „Este nevoie de un parteneriat între RAT Brașov și Colegiul de Transporturi”
„Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie atipică la Braşov. Pe de-o parte avem o şcoală care pregăteşte profesionişti în mecanică auto, plus şoferi profesionişti, iar pe de altă parte avem lipsă de personal la RAT Braşov”, a constatat primarul Braşovului, George Scripcaru, în urma discuţiilor purtate cu elevi şi profesori, cu ocazia participării la a 23-a ediţie a Zilelor Şcolii Braşovene de Transporturi.
Edilul a adăugat că soluţia pentru problemă este sistemul de învăţământ dual. „Consider că este necesar ca, începând cu anul şcolar următor, să existe un parteneriat între RAT Bv, Colegiul Tehnic de Transporturi, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primărie, pe sistemul dual. Elevii să facă practică la RAT, să se specializeze pentru a lucra acolo, Regia să le acorde sprijin, iar după absolvire să se poată angaja la RAT”, a declarat edilul.
El a precizat că a observat lipsa de coordonare şi între alte entități ale Primăriei şi instituţiile de învăţământ din oraş. „Ar trebui să existe o coordonare între Liceul de Muzică, Facultatea de Muzică şi Filarmonică. O altă ar putea exista între Liceul Sportiv, Facultatea de Sport şi Clubul Corona şi alte cluburi sportive din Braşov. Observăm la Şcoala Profesională Germană Kronstadt (n.r. prima în sistem dual din Braşov) că oferta de pregătire este adaptată la cerinţele de pe piaţa muncii”, a punctat Primarul George Scripcaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.