Expres

BRAŞOV. Petrecere în familie la Summerevent Premium AEROTEC 2016

 

Compania germană Premium AEROTEC şi-a deschis sâmbătă, 28 mai 2016, porţile fabricii de la Ghimbav pentru familiile şi prietenii angajaţilor săi, la Summerevent Premium AEROTEC 2016.

După vizitarea fabricii, toţi participanţii au fost invitaţi să ia parte la petrecerea câmpenească, care a îmbinat tradiţiile româneşti cu cele germane.
Un ansamblu popular format din elevi ai Şcolii Profesionale Germane Kronstadt, şcoală susţinută de Premium AEROTEC în numeroase proiecte, a animat atmosfera pe ritmuri tradiţionale româneşti, iar micii dansatori ai ansamblului minorităţii germane din Codlea au prezentat dansuri populare săseşti în faţa a celor aproape 2.000 de invitaţi.

Concomitent, iubitorii de fotbal s-au putut bucura de campionatul în cadrul căruia 12 echipe, formate din angajaţi ai companiei, s-au întrecut pentru a câştiga cupa şi renumele de cea mai bună echipă din companie la acest sport.

La locul destinat copiilor, tobogane gonflabile, personaje de poveste, ateliere de creaţie şi multe alte jocuri au fost punctele de atracţie principale, dar punctul culminant al evenimentului a fost lansarea baloanelor umplute cu heliu. Devenind o tradiţie, copiii s-au întrecut prin lansarea pe cer a cărţilor poştale care au fost ataşate la baloane. Copilul a cărui vedere va fi trimisă înapoi, pe cale poştală, de la cel mai depărtat punct, va fi premiat. Dacă le găsiţi, le puteţi trimite înapoi către Premium AEROTEC, ajutând astfel copilul a cărui carte poştală a călătorit cel mai departe să câştige premiul cel mare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button