Sănătate

BRAŞOV. Maternitatea ar putea rămâne în şantier până în decembrie

 

Ministerul Sănătăţii face în această perioadă diligenţele necesare pentru a obţine de la Banca Mondială o nouă amânare a termenului de finalizare a proiectului de investiţii de la Maternitatea Braşov, întrucât lucrările de reabilitare şi de modernizare a vechiului corp, care şi aşa sunt mult întârziate, avansează destul de greu.

Deşi Consiliul Judeţean Braşov nu este parte în acest proiect, întrucât păstoreşte şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, reprezentanții Comisiei Economice din cadrul CJ Brașov au făcut o nouă vizită pe șantier, pentru a vedea care este stadiul lucrărilo, ținând cont că în perioada martie-aprilie a existat un blocaj între constructor și proiectant în ceea ce privește anumite detalii tehnice de execuție la structura de rezistenţă. În plus, o bună bucată de timp, de la deschiderea șantierului în luna august a anului trecut, la lucru erau doar 15-20 de muncitori. Vicepreședintele CJ Brașov Adrian Gabor a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că în momentul de față s-a ieșit din blocaj și, de asemenea, se lucrează cu efective sporite la lucru fiind 71 de muncitori. Acesta a precizat că lucrările sunt definitivate abia în proporție de 35–40%, deși termenul inițial de predare la cheie a proiectului era luna august 2016, cu posibilitate de prelungire până la finele lui octombrie, ținând cont că este vorba de o lucrare derulată de Ministerul Sănătății cu bani de la Banca Mondială, care a impus anumite termene. „Ministerul Sănătății a făcut o reîmpărțire a lucrărilor și vrea să ceară Băncii Mondiale să prelungească termenul de finalizare până în 15 decembrie 2016”, a explicat Gabor.

Pe de altă parte, cu fonduri de la bugetul județului au fost cumpărate centralele termice necesare pentru a asigura apa caldă și căldura atât pentru corpul cel nou, cât și pentru corpul cel vechi. „La această achiziție s-a făcut o economie de 370.000 de lei, bani care vor fi redirecţionaţi către stația de sterilizare, al cărei cost este estimat la suma de 980.000 de lei. Practic vom mai aloca doar 610.000 de lei pentru această stație de sterilizare și alte 390.000 de lei pentru montarea centralelor”, a precizat Gabor. Lucrările sunt realizate de o firmă din Botoșani, cu experiență în ceea ce privește lucrările de modernizare în spitale, pentru suma de 16.820.000 de lei.

Proiectul de la Brașov este ultimul dintr-un program mai mare al Ministerului Sănătății care a obținut  o finanțare de la Banca Mondială pentru modernizarea a 19 maternități. Proiectul a demarat atât de târziu la Braşov și din cauza faptului că imobilul era în proprietatea Bisericii Evanghelice, iar CJ Brașov a trebuit să îl cumpere pentru ca finanțarea să fie alocată de minister, valoarea achiziției fiind de 3,4 milioane de euro, care sunt plătite în rate anuale, începând de anul trecut.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button