Expres

BRAȘOV. Pregătiri pentru Ziua Copilului, la Zărnești

 

Primăria oraşului Zărneşti organizează, în întâmpinarea sărbătorii anuale Ziua Copilului, o serie de activităţi sportive, la care vor participa unităţile de învătământ din localitate.

Astfel, în data de 27.05.2016, se va desfăşura ediţia a 7-a a concursului de tenis de câmp, în sala de sport Tohan Blocuri, începând cu orele 9.00.  

Luni, 1 iunie, se va desfăşura tradiţionalul concurs de ciclism, în cartierul Tohan Blocuri, în zona fântânii arteziene de pe strada Ciucaş, începând cu orele 9.00. În aceeaşi zi vor avea loc şi întreceri de fotbal (începând cu orele 11.00) şi handbal (de la orele 12.00), în sala de sport Tohan Blocuri.

La concursul de ciclism pot participa şi copii din localitate care învaţă în unităţi şcolare din alte localităţi, cu condiţia ca la înscriere (inclusiv în ziua concursului) să poată prezenta adeverinţă medicală (din care să rezulte că este apt de participare, valabil fiind inclusiv acordul medical care să îi ateste capacitatea de a desfăşura efort fizic fără probleme de sănătate, acord necesar la desfăşurarea orelor de sport din cadrul şcolii, cartea de identitate sau certificatul de naştere care să dovedească că este domiciliat în localitate şi vârsta, pentru încadrarea în categoria de participare corectă, să posede cască de protecţie, avizul părintelui sau tutorelui însoţitor şi bicicletă în stare tehnică bună. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button