Politic

Austria, prima țară din UE cu președinte de extremă-dreapta?

 

Austria ar putea deveni prima țară membră a Uniunii Europene cu un președinte de extremă-dreapta. Astăzi are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, după ce în primul au fost eliminați candidații partidelor tradiționale.

În cursă a mai rămas candidatul extremei-drepte și un independent susținut de ecologiști.

Norbert Hofer a reprezentat surpriza primului tur al alegerilor prezindențiale din Austria, atunci când a ieșit pe primul loc cu peste 36% din voturi. Reprezentantul Partidului Libertății a reușit cel mai bun scor al acestei formațiuni de extremă-dreapta la un scrutin național de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.

Potrivit analiștilor, succesul lui Hofer se datorează și criticilor aduse valului de imigranți. Austria a primit peste 100.000 de cereri de azi și a fost traversată de peste 1 milion de refugiați.

Tuturor celor care nu apreciază ţara noastră, celor care susţin organizaţia Stat Islamic şi războiul, celor care violează femei le spun: aceasta nu este ţara voastră, nu puteţi rămâne în Austria!”, a declarat Norbert Hofer, candidat la preşedinţia Austriei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button