Sport

MTS va răscumpăra bucata de teren retrocedată din stadionul din Poiana Brașov

 

După ce o suprafață (retrocedată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă – n.r.) care reprezintă aproximativ un sfert din pista de atletism a fost delimitată cu stâlpi de restul stadionului din Poiana Brașov, Elisabeta Lipă, ministrul Tineretului şi Sportului, a susţinut astăzi că forul pe care-l conduce va răscumpăra respectiva bucata de teren.

„Se știe că pe terenul pe care este construit Complexul Sportiv Național Poiana Brașov a existat un sat pe la 1900. Oamenii de acolo au avut loturi de teren, parcele, și fiecare a deschis proces pentru retrocedare. Inclusiv pentru cele trei sferturi din stadionul de acolo au existat decizii de retrocedare și MTS a răscumpărat terenul de la proprietarii respectivi. Procesul pentru acest ultim sfert al stadionului despre care se vorbește de abia s-a încheiat. Nu puteam să răscumpărăm până nu exista o decizie definitivă și irevocabilă. Dar nu este nici o problemă, ne-am întâlnit cu proprietarul, care este persoană fizică, nu juridică, și dânsul este de acord cu răscumpărarea. Nu ne-a amenințat că îngrădește, chiar ne-a spus că se poate continua activitatea pe pista de atletism fără probleme”, a declarat ministrul, pentru Agerpres. Elisabeta Lipă a menţionat că urmează să se constituie o comisie pentru evaluarea suprafeței de teren în cauză.

citeşte şi: BRAȘOV – ULUITOR. Gard ce trece prin stadionul din Poiană!!!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button