112
Crimă în Covasna! Victima avea 32 de ani
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost omorât alaltăseară în localitatea covăsneană Hăghig, în urma unui scandal declanşat de consumul de alcool şi de unele discuţii în contradictoriu. Potrivit anchetatorilor, cearta a izbucnit între trei bărbaţi având între 25 şi 45 de ani şi au degenerat repede în violenţă, iar bărbatul de 32 de ani a fost lovit, până a murit.
Trupul neînsufleţit a fost dus la Medicină Legală, pentru necropsie, în timp ce principalul suspect în caz, Alexandru L. ( 45 de ani), a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de omor.
Ieri, judecătorii Tribunalului Covasna au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurorul de caz, mandatul fiind valabil până pe 9 iunie, inclusiv. În cauză, există drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.