Delicte
Arădeni condamnaţi la Braşov pentru furturi din mall
Trei arădeni au fost condamnaţi pentru furt, după ce au dat iama în magazinele din complexul comercial Coresi Shopping Resort din municipiul Braşov. Sentinţa a fost dată ieri de magistraţii Judecătoriei Braşov. Astfel, inculpatul Aurel Munteanu a primit 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare, pentru trei infracţiuni de furt. Magistraţii au stabilit un termen de încercare de 3 ani şi au dispus ca inculpatul să presteze 110 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Arad.
Al doilea inculpat în dosar, Alin Arnăutu, a fost condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de 3 ani, pentru tot atâtea infracţiuni de furt şi are de prestat 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Arad.
În fine, al treilea inculpat, Arpad Alexandru David a fost condamnat la măsura educativă a supravegherii, pe o durată de 6 luni. Totuşi, sentinţa de ieri nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
Pe latură civilă, inculpaţii nu sunt obligaţi să plătească daune, pentru că societăţile comerciale prejudiciate nu au solicitat despăgubiri. Mai mult, instanţa a dispus restituirea către inculpaţi a bunurilor ridicate cu ocazia unei percheziţii efectuate asupra autoturismului Ford Fusion cu care s-au deplasat la Braşov, respectiv a unei sticle cu alcool, a unor perechi de pantofi, borcane cu miere, paste de dinţi şi alte produse de îngrijire (şampon, ceară de păr etc.).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.