Sănătate

„Este COD ROŞU” în sănătate”

Afirmaţia îi aparţine fostului preşedinte Traian Băsescu

 

În plin scandal legat de utilizarea unor dezinfectanţi neconformi în spitale, fostul preşedinte Traian Băsescu a susţinut că şeful statului, Klaus Iohannis, şi premierul Dacian Cioloş ar trebui să declare „cod roşu” în sănătate.

„Cu privire la informaţia dată de Ministerul Sănătăţii că 51 de spitale, reprezentând circa 20% din spitalele din România, sunt infectate (să dea Dumnezeu să nu fie mai multe), cred că domnii Iohannis şi Cioloş trebuie să citească OUG nr. 21/ 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. În acest sens, redau punctul A de la articolul 2 al OUG, «situaţie de urgenţă — evenimente excepţionale, cu caracter non militar, care ameninţă viaţa sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse specializate şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate» şi punctul D din aceeaşi OUG nr. 21/2014 — «starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă — complex de factori de risc care, prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării, ar putea aduce atingere vieţii şi sănătăţii populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu». Eventual, citiţi şi raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Sănătate, condusă de dl profesor doctor Cristian Vlădescu, din 2008.
Domnilor Iohannis şi Cioloş, este COD ROŞU în sănătate”, a scris astăzi fostul preşedinte pe Facebook.

citeşte şi: UPDATE. Spitalul de Copii Braşov, pe lista cu dezinfectanţi neconformi!

Braşov. Scandalul dezinfectanţilor diluaţi! Dezinfectanţi Hexi Pharma şi pentru pacienţii braşoveni!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button