Expres
Primăria Brașov a semnat convenția de parteneriat cu Airbus Helicopters, pentru a doua școală profesională în sistem dual
În proiect se vor implica și unități de învățământ din Franța
„La sfârşitul lunii trecute, am semnat Convenţia de Parteneriat pentru deschiderea Centrului de Formare Aeronautic în cadrul Colegiului Tehnic Transilvania. Acest parteneriat se realizează între municipalitate, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul Tehnic Transilvania, Airbus Helicopters şi unităţi de învăţământ din Franţa şi are drept scop principal formarea de forţă de muncă în domeniul aeronautic”, a anunțat primarul Brașovului, George Scripcaru.
„Acest centru este al doilea parteneriat din proiectul meu de susţinere a învăţământului profesional la Braşov, după înfiinţarea Şcolii profesionale germane Kronstadt, care a fost un model iniţiat de Braşov şi care a fost preluat şi la nivel naţional, ca exemplu de bună practică. Consider că este soluţia optimă atât pentru a atrage investitori, cât şi pentru a le asigura tinerilor locuri de muncă. Următorul pas în acest proiect va fi în domeniul HoReCa (n.r. industria ospitalității: Hoteluri, Restaurante, Cafenele). Totodată, am iniţiat deja discuţii pentru înfiinţarea a încă două şcoli profesionale în sistem dual, din domenii unde există, de asemenea, cerere de forţă de muncă”, a explicat edilul Brașovului.
Pentru detalii, CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.