BRAȘOV. Serviciul de sprijinire a victimelor este alături de persoanele aflate în pericol social
Lansat în martie 2016, la iniţiativa Societăţii Naţionale de Cruce Roşie filiala Braşov, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov, proiectul pilot de la Braşov „SSV – Serviciul de sprijinire a victimelor” se apropie de final. Perioada de desfăşurare a fost de 14 luni, timp în care s-a oferit sprijin victimelor criminalităţii.
„În tot acest timp, serviciul a oferit informaţii la peste 1.000 de persoane cu privire la drepturile victimelor şi metodele de autoprotecţie victimală, consiliere psihologică, cursuri de prim-ajutor şi autoapărare pentru 30 de persoane. De asemenea, în cadrul proiectului au fost distribuite materiale informative la nivelul întregului judeţ. Campaniile de relaţii publice din cadrul proiectului au urmărit sensibilizarea populaţiei privind cauzele, riscurile şi efectele violenţelor de gen şi informarea cu privire la măsurile de protecţie antivictimale, egalitatea de şanse şi antidiscriminarea”, a declarat ieri, în conferinţa de presă, directorul Crucii Roşii Braşov, Raluca Buzea.
20 de victime, în program terapeutic
Chiar dacă problemele cu care s-au confuntat s-au înregistrat înaintea implementării proiectului la Braşov, aproape 40 de persoane care au depus plângeri la Poliţie că ar fi fost victimele unor agresiuni sau fapte penale de gravitate mare au fost informate că se pot adresa cu încredere SSV, pentru a primi sprijin gratuit.
Dintre toate persoanele consiliate atât din punct de vedere juridic, cât şi psihologic sau prin conştientizarea că au dreptul la compensaţii financiare, 20 de victime, cu vârste de peste 14 ani, au rămas în programul terapeutic, necesitând un timp mai lung pentru recuperarea în urma traumelor suferite.
Victime ale agresivității
Grupul ţintă al proiectului a fost format din femei şi tinere care au fost victimele unor infracţiuni de tentative de omor, lovire, vătămare corporală, viol, ameninţare, şantaj, hărţuire, tâlhărie, precum şi cele care locuiesc în zone cu risc de victimizare.
„Legea prevede, gratuit, pentru victimele criminalităţilor consiliere psihologică, asistenţă juridică şi chiar compensații în bani, însă asta în cazuri de infracţiuni foarte grave. Multe victime nu cunosc aceste drepturi şi nu ştiu cum pot beneficia de ele”, a explicat Ruxandra Stanciu, de la Serviciul Cabinet din cadrul IPJ Braşov.
Nu e ca-n filme: dacă ai văzut un cuţit în mâna agresorului, cel mai bine este să fugi!
Exerciţiile de autoapărare au fost predate de Alexandru Pătraşcu, un sportiv de arte marţiale, cu o experienţă de peste 20 de ani în astfel de tehnici. Primul sfat pe care îl dă unei femei este să evite orice situaţie care ar putea-o transforma într-o victimă: „La aceste cursuri, beneficiarele au fost învăţate cum să îndepărteze un agresor, cum să facă faţă unui atac. Însă, sfatul meu este ca oricine să se ferească de situaţii ce pot degenera, de orice conflict de pe stradă. Iar dacă ai văzut un cuţit în mâna agresorului, cel mai bine este să fugi. Filmele în care victimele reuşesc să scape, sunt doar ficțiuni. Fuga este considerată ruşinoasă, dar este cea mai sănătoasă”.
„Acesta este un proiect pilot şi sperăm un exemplu de bună practică la nivel naţional în ce priveşte dezvoltarea unui serviciu social adresat victimelor criminalităţii. Serviciul este unul social, pentru că oferă gratuit tuturor victimelor infracţiunilor din Braşov, indiferent de situaţia socială sau etnie, consiliere psihologică, psihoterapie, cursuri de autoapărare şi cursuri de prim-ajutor”, a încheiat Raluca Buzea, noua directoare a filialei Braşov de Cruce Roşie.
„SSV – Serviciul de sprijinire a victimelor” a fost realizat cu bani din fonduri europene pe linia norvegiană, sumă care s-a cifrat la 117.218 de euro. Funcţionează în sediul Crucii Roşii Braşov din str. Mureşenilor nr.5.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.