BRAȘOV. Un nou specialist în echipa de instructori de la Grand Fitness!
Ovidiu Păduraru este personal trainer și instructor de circuit training, fiind mândru că lucrează în cadrul unui staff tehnic de excepție, ce numără peste 20 de persoane.
„De mic copil practic sportul, care m-a ferit de alte… anturaje. La vârsta de 8 ani am început cu fotbalul, după care, la 11 ani, am trecut la înot de performanță. Am și devenit campion național de juniori. Apoi, cum s-a închis bazinul, pe la 15 ani am revenit la fotbal. Am jucat și în liga secundă, la Forex Brașov”, ne-a declarat Ovidiu Păduraru.
El a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Transilvania”, acolo unde a „descoperit” fitness-ul. Este personal trainer și instructor de circuit training cu patalama, precizându-ne că este dependent de această disciplină: „Pot spune că de 9 ani de zile n-am făcut o pauză mai mare de o săptămână în care nu am mers la sală. Sunt adeptul unui stil de viață sănătos. Trebuie să avem grijă de corpul nostru, acesta este un lucru esențial”.
De luni până vineri, inclusiv, Ovidiu Păduraru este la dispoziția noilor clienți ai centrului, îndrumându-i, sfătuindu-i, arătându-le ce obiective pot fi atinse, etapizat. De asemenea, poate fi solicitat ca personal trainer. În curând, împreună cu colega sa, Timea Albertfi, le pregătește brașovenilor amatori de mișcare un eveniment de tabata, așa cum ne-a destăinuit.
Pentru noii cursanți, Grand Fitness le pune la dispoziție un set de măsurători gratuite cu aparatul de bioimpedanță (relevă valori ale grăsimii viscerale și corporale, ale masei osoase, etc), realizate de un consultant în nutriție, aflând, astfel, la cel nivel se află și care sunt factorii de progres.
Mai multe informații privind serviciile oferite de Grand Fitness (Bulevardul 13 Decembrie nr. 96) puteți afla accesând site-ul www.grand-fitness.ro sau telefonând la unul dintre numerele 0756.161500 / 0268.545.868.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.