112
Șoferul care a ucis cinci persoane, în stația de autobuz, a fost plasat în arest la domiciliu
Șoferul care în dimineața de 4 aprilie a provocat un accident rutier în urma căruia cinci persoane au murit nevinovate, într-o stație de autobuz din Brăila, a fost plasat în arest la domiciliu. Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brăila a dispus, astăzi, ca inculpatul Marian Negoiță să fie arestat la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând de astăzi. Întrucât procurorii ceruseră arestarea preventivă a bărbatului, aceștia au formulat contestație împotriva deciziei instanței.
Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, „La data de 4 aprilie 2016, în jurul orei 06:40, inculpatul Negoiță Marius, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Megane pe Șoseaua Rîmnicu-Sărat din municipiul Brăila, prin încălcarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice, a pătruns pe contrasens, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu.
Inculpatul și-a continuat deplasarea pe contrasens, schimbând treapta de viteză în una superioară și mărind viteza, cu toate că, din sens opus, pe aceeași bandă de lângă axul drumului se deplasa în mod regulamentar o autoutilitară. Pentru a evita coliziunea cu aceasta din urmă, inculpatul Negoiță Marius a virat brusc stânga, iar pe fondul vitezei excesive (105 km/ h), a părăsit partea carosabilă, a urcat pe platoul din dreptul stației de transport în comun special amenajată și a intrat cu partea frontală într-un grup de cinci persoane; pe patru dintre acestea le-a proiectat în peretele imobilului de pe traiectoria de deplasare, cauzându-le decesul. Înainte de coliziunea autoturismului cu un stâlp de beton ce delimita două imobile, inculpatul a lovit tot cu partea frontală a autoturismului și a accidentat mortal o a cincea persoană care se deplasa pe trotuar în acel moment”.
CITIȚI ȘI:
A fost reținut șoferul care a lovit mortal cinci persoane
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.