Politic

UPDATE. BRAŞOV. „Meciul” Răzvan Popa vs Cătălin Leonte, partea a II-a

Sunt două sondaje de opinie cu privire la şansele de câştig ale Primăriei Braşov. Ce spun acestea?

  • psdrazvanpopa3_209491.JPG
 

Aşa cum a declarat într-o conferinţă de presă susţinută azi la sediul PSD Braşov, contestatul de unii social-democraţi, până acum cinci zile candidat independent la Primăria Braşov, Cătălin Leonte a declarat că, alături de Mihai Mohaci (propus de Bucureşti să preia preşedinţia organizaţiei judeţe şi candidat la preşedinţia CJ Braşov), va reforma partidul, în care s-a întors „pentru că am văzut o dorinţă de schimbare clară, explicită şi care ăncepe de la principii”.    

Cine face jocurile?

Aşa cum am menţionat mai devreve, Leonte a declarat: „Schimbarea la Braşov începe aici, acum, în prezenţa noastră. Noi vom închide toate schemele de spoliere a Braşovului. De aceea am venit înapoi la PSD, ca să scoatem Braşovul din tentaculele acestei caracatiţe. Noi ne vom bate deschis, fără înţelegeri transpartinice (…) Misiunea mea este să reformez totul în partid, pe principiul onestităţii şi al transparenţei. Faptul că lupt alături de Mihai Mohaci mă onorează. Împreună vom face o reconfigurare a listelor cu candidaţii la primării şi la consilii pentru a intra în cursa alegerilor locale din iunie, cu oameni care nu sunt dispuşi să accepte compromisuri (…) Jocurile dintre George Scripcaru şi Constantin Niţă îi convin de minune primarului în funcţie. De ce credeţi că au fost discursuri, duminică, la PNL, în care despre Gabor nu era pomenit nimic, şi toata lumea îl peria pe Scripcaru?”.

citeşte prima parte aici:

BRAŞOV. Cătălin Leonte şi Mihai Mohaci nu recunosc contestaţia depusă împotriva lor la PSD

Reacţia lui Răzvan Popa 

Prezent în sală, cel susţinut până mai ieri de tot partidul, iar în ultimele zile fiindu-i frânt drumul către primărie din dispoziţia celor de la Centru, respectiv Liviu Dragnea, actualul consilier local Răzvan Popa, şi-a expus la rândul său argumentele care-l fac să lupte în continuare pentru scaunul de primar:

„Contestaţia a fost depusă ieri la la Secretariatul PSD şi la Comisia de Integritate şi Arbitraj. Avem număr de înregistrare”. 

„Suntem într-o situaţie de-a dreptul penibilă. Sunt lucruri care nu au fost prezentate cum trebuie. Vă pot spune cu certitudine că la nivelul conducerii partidului, nu a existat şi nu există vreun sondaj cerut pentru municipiul Braşov, de către Liviu Dragnea sau altcineva din BPN”

Comitetul Executiv Municipal, forul de conducere al organizatiei, cel Judeţean, au emis două hotărâri în luna noiembrie şi decembrie, prin care au stabilit candidatul la Primăria Municipiului Braşov. Nici una dintre hotarari nu a fost contestată în această perioadă”.

„Felul în care se intră pe uşa din dos cu forţa şi schimbarea candidatului, mă face să cred că sunt interese care duc în direcţia PSD să nu câştige Primăria Brasov. Nu pot înţelege altfel raţiunea ca, înainte cu două săptămâni de termenul limită de depunere a listelor, să se bulverseze activitatea organizaţiei. E o încălcare fundamentală a principiilor PSD”.

„Baronii despre care unii dintre colegii noştri vorbeau, aşa s-au născut: impuşi cu hârtii venite de la conducerea centrală. În acest moment, călcând în picioare membrii de partid, este exact modul de a impune baroni. Dăm refresh listelor de consilieri locali, etc, toţi aceşti colegi la care ţinem mult, nu reprezintă partidul?”

„Dar ce reprezintă acei colegi care au stat patru ani şi s-au căţărat pe umerii colegilor după care au plecat într-o independenţă şi se întorc cu două săptămâni înainte, dacă nu reprezentanţi ai unor grupuri de interese?”

Nu accept astfel de moduri de a impune lucruri. Nu stau ca un preşedinte impus să-mi propună ceva. Eu sunt preşedinte executiv ales al organizaţiei. Ales, nu impus. Am această demnitate, să nu stau de vorbă cu cei băgaţi de-a sila, până când situaţia nu va fi soluţionată. Până la soluţionarea situatiei în Comitetul Executiv (CE), nu stau de vorba despre nimic. Cele două hotărâri nu sunt statutare”.

Nu eu am fost cel care m-am plimbat în ultimul an, braţ la braţ cu primarul Scripcaru. Nu eu am fost cel care l-a susţinut public în acest timp, iar colegul meu Cătălin Leonte a refuzat să participe la scrutinul intern pe care am vrut să-l facem în noiembrie, pentru desemnarea candidatului la Primăria Municipiului. Ca urmare a sondajului şi a discuţiilor care au avut loc, din patru candidaţi au rămas doi: eu şi Leonte, care a refuzat să participe la acest scrutin în fata BPM şi a CE, motivând că nu mai doreşte să candideze la nici o funcţie sau demnitate publică în acel moment. Drept urmare, CE a hotărât ca Răzvan Popa să fie cel care candidează”.

„Întoarcerea în partid în aceste condiţii nu înseamnă decât servirea altor interese. Ceea ce se întâmplă acum este o lovitură grea pentru partid. Dacă lucrurile vor intra în normal şi vom putea să ne desfăşuram campania electorală, mai avem o şansă”.

Sunt două sondaje de opinie: cel făcut în toamnă, când am fost patru candidati.  Primii doi am fost noi, eu si Leonte. Pentru ca totul sa fie transparent, am prezentat sondajul membrilor de partid. Al doilea sondaj s-a facut acum o săptămână, iar azi dl. Dragnea are datele pe masă. Pe primul loc – Răzvan Popa, cu 30% din eşantionul reprezentativ, iar Cătălin Leonte cu 12%”.

„Atunci când te duci şi baţi la uşa lui Călin Popescu Tăriceanu să te ia candidat, când după ce îţi anunţi independenţa, vine Mircea Geoana şi spune că îi pare bine că a găsit un candidat de susţinut şi după aceea, când nu-ţi ies lucrurile aşa cum ai crezut, te duci la Înalta Poartă şi să vii să spui că ai venit să faci ordine, mi se pare o lipsă de respect pentru organizaţie, cea care te-a sprijinit”.

Eu nu pot accepta să fie încălcate principii într-un mod nedemocratic. Rămân fidel principiilor de stânga. Eu sunt omul organizaţiilor municipale şi judetene, care au avut incredere în mine. La conferinţa de alegeri pentru organizaţia municipală s-a făcut propunerea să fiu susţinut pentru Primărie. Nimeni nu s-a opus! Aceste lucruri mă fac să spun că sunt omul organizaţiei municipale”.

 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button