BRAŞOV. De ce nu le este teamă liberalilor de o eventuală candidatură ca independent a lui George Scripcaru
Alina Gorghiu: Scripcaru este „un liberal pur-sânge”!
După cum am anunţat deja, liberalii îl susţin pe Adrian Gabor pentru funcţia de primar al Braşovului, la alegerile locale din 5 iunie 2016.
Dacă pe social-democraţi, probabilitatea ca actualul primar să intre în cursa electorală pentru un nou mandat, ca independent, la această funcţie, i-a făcut să-şi schimbe pe ultima sută de metri candidatul, în persoana lui Cătălin Leonte, deşi la încălzire fusese scos de luni bune Răzvan Popa, liberalii par să nu-şi facă probleme în acest sens.
Prezentă azi la Braşov, co-preşedinta PNL Alina Gorghiu a declarat: „Indiferent de ce va alege domnul George Scripcaru să facă, eu am o singură convingere, de neclintit. În cazul unei eventuale candidaturi va susţine echipa PNL. Indiferent de pe ce poziţie va candida, eu nu cred că sufletul domniei sale va fi în altă parte decât alături de echipa PNL. Asta nu înseamnă că noi nu o să ne batem cu toate şansele pentru câştigarea municipiului Braşov cu candidatul pe care l-am validat, Adrian Gabor. Faptul că există acest scenariu, al candidaturii domnului Scripcaru, nu înseamnă că nu trebuie luat în calcul. Dar, votul politic este esenţial pentru PNL. Sunt convinsă că domnul Scripcaru, dacă va candida, nu o va face din ostilitate faţă de PNL, ci pentru că, probabil, are nişte proiecte pe care vrea să le ducă la bun sfârşit. Dar nu va încurca cu nimic parcursul PNL la Primăria municipiului”.
Alina Gorghiu a mai spus că George Scripcaru este „un liberal pur-sânge”, iar voturile sale au ajutat partidul liberal, de-a lungul timpului, motiv pentru care voturile pentru el, în aceste condiţii, dacă va fi un candidat independent, nu vor exclude votul politic al electoratului către PNL.
citeşte şi
BRAŞOV. Cine sunt candidaţii PNL la primăriile din judeţ?
BRAŞOV. Scandal la PSD după numirea altor candidaţi la funcţiile de primar şi preşedinte CJ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.