Educaţie

BRAȘOVUL devine centru național de BAC

 

Liceenii din toată ţara care vor la facultate „afară” vor susține examenele mai repede, la Brașov.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a aprobat printr-un ordin, calendarul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat. Este vorba despre Bacalaureatul special pentru sportivii sau olimpicii care au competiţii internaţionale în sesiunea din vară a examenului. În premieră, prin ordinul amintit, în această sesiune vor intra şi cei care vor să se înscrie la universităţile din străinătate. Pentru asta, însă, este nevoie ca elevii facă dovada că au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţile din străinătate care le solicită pentru înscriere diploma de bacalaureat, înainte de finalizarea examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie. De asemenea, ei mai trebuie să dovedească faptul că probele de admitere sunt programate în acelaşi timp cu probele examenului de bacalaureat.

Sesiunea specială de Bacalaureat va avea loc în perioada 14 – 27 mai, la Braşov, urmând ca Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) să nominalizeze unităţile de învăţământ care vor găzdui centrele de examen şi de evaluare. „Elevii care susţin examenul de bacalaureat în sesiunea specială îşi vor asuma întreaga răspundere pentru parcurgerea integrală a materiei din care vor fi elaborate subiectele de examen. De asemenea, conducerea unităţii şcolare din care provine candidatul răspunde de încheierea situaţiei şcolare a acestuia în timp util”, au subliniat reprezentanţii Ministerului. Ordinul de ministru a fost transmis spre publicare în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare la data publicării sale.

„Exista o discuţie la Ministerul Educaţiei prin care această sesiune specială de Bacalaureat să îi includă şi pe cei care vor să studieze în străinătate. În Braşov sunt cu siguranţă 100-200 de candidaţi, de la Honterus, dar şi de la Şaguna sau de la alte licee. Am cerut ministerului să ne spună câţi vor susţine în total Bacalaureatul special, pentru că trebuie să ne pregătim. Dacă vor fi 100 de candidaţi, de exemplu, din fiecare judeţ, vom avea la Braşov o sesiune specială cât una normală, din vară. Așteptăm să vedem”, a explicat prof. Victor Vijoli, inspector şcolar adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

 Calendarul sesiunii speciale

Înscrierea candidaţilor la sesiunea specială a Bacalaureatului din acest an va avea loc în 14 şi 15 mai, iar probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura după următorul calendar: 16-17 mai  – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă, 18-19 mai – evaluarea competenţelor digitale, 20-21 mai – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.  Probele scrise au următorul calendar: 23 mai – limba şi literatura română, 24 mai  – proba obligatorie a profilului, 25 mai  – proba la alegere a profilului şi specializării, 26 mai – limba şi literatura maternă. Afişarea primelor rezultate va fi în 26 mai, până la ora 18:00). Contestaţii se fac în aceeaşi zi, între orele 18.00 – 20.00. În 27 iunie vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button