FED CUP. Au fost nominalizate jucătoarele noastre pentru întâlnirea cu Germania
Alina Tecșor, căpitanul nejucător al echipei României, a anunţat jucătoarele pentru meciul de la Cluj-Napoca, cu Germania, din play-off-ul grupei mondiale a Fed Cup. Astfel, echipa noastră este alcătuită din Simona Halep (locul 6 WTA), Monica Niculescu (32 WTA), Irina Begu (34 WTA) și Alexandra Dulgheru (97 WTA).
„Echipa de Fed Cup a României pentru întâlnirea cu Germania reuneşte cele mai în formă jucătoare ale momentului. Simona, Irina, Monica şi Alexandra sunt bucuroase şi mândre să reprezinte din nou culorile României, împotriva unei echipe puternice. Formăm o echipa omogenă, echilibrată şi optimistă, pregătită să lupte pentru a rămâne în grupa mondială. Întâlnirea va fi, cu siguranţă, una foarte disputată, Germania fiind o echipa solidă, dar credem în şansa noastră şi în devotamentul fetelor”, a afirmat Alina Tecșor.
Şi căpitanul-nejucător al echipei Germaniei, Barbara Rittner, a anunţat echipa care va juca la Cluj: Angelique Kerber (2 WTA), Andrea Petkovic (28 WTA), Annika Beck (40 WTA) şi Julia Goerges (58 WTA).
Întâlnirea România – Germania va avea loc pe 16 și 17 aprilie, la Cluj-Napoca.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.