Expres

Trei arestări în Spania, după o falsă alertă cu bombă vizând un avion!

Suspecţii ar putea fi puşi să plătească 200.000 de euro, reprezentând paguba cauzată prin devierea cursei

 
Trei persoane – o femeie şi doi bărbaţi – au fost arestate în Spania, fiind suspectate că au dat o falsă alertă cu bombă care a obligat un avion al companiei braziliene TAM să devieze de la cursă şi să aterizeze de urgenţă pe aeroportul din Madrid, escortat de un bombardier al forţelor aeriene spaniole.
 
Alerta pentru care au fost arestaţi cei trei suspecţi a fost dată pe 14 decembrie 2015, iar avionul vizat avea 315 pasageri la bord şi 16 membri ai echipajului. În urma unui apel care anunţa că la bord s-ar afla o bombă, piloţii au primit ordin să se întoarcă la Madrid, la 90 de minute după decolarea spre Sao Paulo.
Persoana care a dat alerta telefonic vorbea spaniolă, dar cu accend arab, şi ar fi strigat „Allahu Akbar”, conform unor surse.
 
După aterizarea de urgenţă, pasagerii au fost evacuaţi, apoi avionul a fost inspectat, fără să fie găsită vreo bombă.
 
Din primele cercetări, cei trei suspecţi erau în legătură cu o braziliancă aflată la bordul avionului care nu avea voie să intre în Spania, ca urmare a unei decizii în instanţă, conform www.ndtv.com.
Cei trei au fost acuzați de perturbarea ordinii publice şi ar putea fi puşi să plătească peste 200.000 de euro, cât reprezintă costurile cauzate de această alertă falsă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button