Update. Ghiţă NU poate fi arestat. Deputaţii l-au scăpat de DNA!
Cererea de arestare a lui Sebastian Ghiţă a fost respinsă de deputaţi, în urmă cu puţin timp. S-au înregistrat 176 de voturi „împotriva“ arestării, 107 voturi „pentru“ şi o abţinere. Tot azi, cererea pentru reținere a fost respinsă. Au fost 121 de voturi „pentru“ și 167 au fost „împotrivă“.
„Este doar o chestiune de principii democratice şi cred că în felul acesta am reuşit să-i sensibileze pe colegii mei, după o luptă, vă mărturisesc, destul de obositoare. Nu i-aş dori nimănui să treacă prin aşa ceva. Nu m-am aşteptat niciodată în viaţa mea să ajung în situaţia aceasta şi nici nu doresc să mai ajung. Nu doresc nici unui alt cetăţean, aşa cum am şi spus-o şi cred că menirea, venirea oamenilor pe lume este să creeze, să muncească, să se dezvolte, nu să participe la dosare. Cu toată puterea o spun: eu nu m-am născut să fur. Nu m-am născut să fac contracte cu statul, din care să fur bani “, a susţinut Ghiţă, după ce a aflat rezultatele de la voturi. Amintim că procurorii anticorupţie au formulat şapte capete de acuzare împotriva acestuia, printre care dare de mită şi trafic de influenţă.
Citiţi şi:
UPDATE. S-a respins reţinerea lui Sebastian Ghiţă!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.