Politic

GHIŢĂ: „Klaus Iohannis, în pragul DEMISIEI”?!

  • sebastianghita.jpg
 

Plenul Camerei Deputaţilor votează cererea procurorilor DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă. Acesta e cercetat pentru dare de mită, şantaj, folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii sau cumpărare de influenţă. Votul final va fi secret, cu bile.

La această oră, Ghiţă vorbeşte în faţa parlamentarilor.

Principalele declaraţii ale lui Sebastian Ghiţă:

„Vreau să vă spun adevărul. Klaus Iohannis e în pragul demisiei din cauza unui dosar pe care, cumva, soția sa îl poate avea“

„Suntem într-o perioadă în care sotia președintelui Iohannis poate avea un dosar penal, președintele Senatului poate avea dosar penal. Şefii tuturor instituțiilor media au dosare penale“

„Klaus Iohannis a înțeles ce se întâmplă dar tace. Traian Băsescu știe și el, dar tace. Victor Ponta, din exil politic, tace.

Se încearcă o educare a societății românești prin folosirea arestării abuzive“

„Mi-au fost aduse două acuzaţii de dare de mită. În ambele cazuri nu sunt acuzat de faptul că i-am mituit cu bani sau imobile, decât prin menţinerea în funcţie. Nu există interceptări, documente, declaraţii publice. Pe ce se bazează procurorii? Pe denunţuri si denunţători. Emit nişte păreri. Repet, nicio dovadă.

În cazul procurorului şef situaţia este mai absurdă. De fiecare dată, acesta a fost numit de LC Kovesi şi CSM. Crede cineva că eu pot influenţa pe dna Kovesi şi plenul CSM?“.

„Sunt acuzat că aş fi promis procurorului funcţii în viitor pentru a afla informaţii dintr-un dosar facilitând o întâlnire cu Ponta. Întalnirea la care nu am participat a avut loc la un an după ce dosarul a fost trimis în instanţă.

M-am intrebat şi eu de ce imediat după alegerile prezidenţiale am devenit ţinta: acest lucru se întamplă pentru a mă forţa sa fiu denuntator. Vor sa îl denunţ pe Victor Ponta. Nu am nimic de denunţat despre activitatea lui Victor Ponta.

Aminteam despre dosarul soţiei preşedintelui Iohannis. Am văzut-o cu toţii pe soţia lui Liviu Dragnea pentru o acuzaţie minoră“.

„Oricare dintre noi ştie că cel care deține informații este procurorul. De zece ani asistăm la spectacolul informațiilor pe surse, de la procurorul de caz. Scurgerea de informații pe surse reprezintă un mod de informare.

Joi, dosarul meu a ajuns sigilat la biroul de documente secrete al camerei. Niciun coleg nu a consultat dosarul până sâmbătă în afară de mine.

Sorina Matei a reușit să publice pe blog un document, scurs nu de la Parlament ci de la procurorul de caz“


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button