Delicte

Managerul Spitalului de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, acuzat de conflict de interese

El i-ar fi oferit contracte de prestări servicii unui unchi de-al său

 
Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe managerul Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Bebedek Geza”, Cristian Ciprian Cimpoi, de conflict în interese, după ce ar fi semnat în perioada 2012-2014, în calitate de reprezentant al unităţii medicale, un contract de prestări servicii medicale şi actele adiţionale la alte trei asemenea contracte cu P.F.A. Nicolae Enea, „al cărei titular este unchiul persoanei evaluate”.
Valoarea totală a contractelor este de 66.600 de lei, conform unui comunicat remis de ANI.
„Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. CIMPOI CRISTIAN CIPRIAN a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare”, se menţionează în comunicatul ANI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button