Poliţiştii deplâng moartea colegului lor în rezervă Constantin Luca
Polițiștii din IJP Brașov și Centrul Sportiv Dinamo Brașov deplâng trecerea în neființă a generalului de brigadă în rezervă Constantin Luca și sunt alături de familia îndoliată.
Constantin Luca s-a născut în data de 23 august 1948, în Întorsura Buzăului, județul Covasna, și a îmbrățișat meseria de polițist în anul 1969, când a fost încadrat ca ofițer judiciarist.
Datorită profesionalismului și devotamentului față de uniforma de polițist, a fost promovat ca șef al Poliției Făgăraș și adjunct al IJP Brașov.
În perioada 2001-2009 a îndeplinit funcția de comandant al Clubului Sportiv Dinamo Brașov. În anul 2005 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul Steaua României, în grad de cavaler.
În activitatea sa de polițist și-a câștigat, prin competență, probitate profesională și morală, respectul colegilor și comunității brașovene.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.