Delicte

EXCLUSIV. 12 ani de pușcărie pentru fostul polițist militar din Brașov care și-a ucis soția

Sentința dată astăzi poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare

 
Fostul polițist militar din Brașov care și-a ștrangulat soția, în locuința lor, apoi a fugit de la locul faptei, fiind prins la un lăcaș de cult din județul Sibiu, a fost condamnat, astăzi, de magistrații Tribunalului Brașov, la 12 ani de închisoare. Sentința poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Dorin Ion Giurgiu a fost condamnat pentru infracțiunea de omor.
 
Amintim că, în urma crimei, doi copilași au rămas fără mamă. Acestora, inculpatul va trebui să le plătească câte 200.000 de lei daune morale, dacă sentința va rămâne definitivă.
 
Totodată, conform deciziei Tribunalului Brașov, el trebuie să plătească fiecăruia dintre minori câte 2.800 de lei cu titlu de prestație globală pentru perioada 7 decembrie 2015 – 23 martie 2016 și să le plătească în continuare câte 675 de lei lunar, până când vor împlini 18 ani (iulie 2032, respectiv decembrie 2020) sau până la alte dispoziții legale.
Unei alte părți civile (V.C. – din informațiile noastre, mama victimei), el ar avea să-i plătească 100.000 de lei, daune morale.
 
Bărbatul a fost reținut pe 13 decembrie, apoi a fost arestat preventiv, măsura fiind menținută, astăzi, de instanța Tribunalului Brașov (cum sentința nu este definitivă).
Crima ar fi fost descoperită chiar de mama victimei, care mersese la apartament ca să-i ducă acasă pe nepoții ei. Femeia ucisă avea 36 de ani. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button