BRAȘOV. Ultimele zile pentru înscrierea în clasa pregătitoare
Aproape 4.000 de copii braşoveni erau înscrişi, până în 14 martie, în clasele pregătitoare, potrivit centralizărilor făcute la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS). La nivel naţional au fost înscrişi, în total, 141.035 de cereri. Dintre acestea, 117.032 de cereri (83%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2016, iar 24.003 cereri (17%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2016).
Reamintim că termenul-limită pentru prima etapă rezervată înscrierilor este vineri, 18 martie, ora 18/00. Cererile-tip, semnate de părinţii sau tutorii legali, pot fi completate la unitatea de învăţământ unde se doreşte înscrierea sau online. În acest al doilea caz, cererile-tip trebuie validate la secretariatul şcolii pentru care s-a optat, procedură care se desfăşoară zilnic, în intervalul orar 8.00 – 18.00 (luni-vineri), respectiv 9.00 – 13.00 (sâmbătă).
În perioada 25 – 26 martie vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene, informaţii privind candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă. A doua etapă de înscriere se va derula în perioada 30 martie – 8 aprilie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 15 aprilie. Între 19 – 22 aprilie, inspectoratele şcolare judeţene vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după încheierea etapei a doua de înscriere.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.