RUGBY. România-Germania, meciul de retragere al „Autobuzului din Carpați”
Naționala de rugby a României întâlnește sâmbătă, 12 martie, în cel de-al patrulea meci al Cupei Europene a Națiunilor, Germania.
Disputa, care va avea loc la Iași, pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, are o semnificație importantă și pentru Ovidiu Tonița, supranumit „Autobuzul din Carpați”, care a anunțat că se va retrage oficial de la echipa națională. Stejarul, care a bifat 71 de selecții la reprezentativa României, și-a făcut debutul în echipa seniorilor în luna februarie a anului 2000, iar prezența sa nu a trecut neobservată.
România-Germania
Staff-ul tehnic al României a stabilit echipa care va evolua în meciul disputat împotriva naționalei Germaniei. Față de meciul cu Rusia, unde România a învins detașat cu 30 la 0, antrenorul naționalei, Lynn Howells, a făcut cinci modificări. Astfel, in prima linie Eugen Căpățână va începe meciul din postura de taloneur, apoi în linia a doua apare ca noutate Marius Antonescu, iar în linia a treia este de remarcat prezența lui Ovidiu Tonița. În ce privește treisferturile, Adrian Apostol începe meciul ca „aripă”, iar Ionuț Botezatu este fundașul echipei. Totodată, echipa va fi condusă în teren de căpitanul Stelian Burcea.
Meciul, care va avea loc la Iași pe Stadionul „Emil Alexandrescu”, de la ora 14:00, va fi transmis în direct pe rugbytv.ro. Totodată, Federația Română de Rugby a anunțat că intrarea pe stadion va fi gratuită.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.