Brașov. Ședință pentru creșterea salariilor la IAR Ghimbav
Astăzi, 11 martie, potrivit notificării transmise Bursei de Valori București, acționarii companiei brașovene IAR Ghimbav sunt invitați să participe la Adunarea Generală Ordinană anuală. Potrivit convocatorului, deținătorii titlurilor IAR Ghimbav trebuie să-și exprime opțiunea cu privire la bugetul de venituri și cheltuieli din acest an. De asemenea, o altă problemă care va fi luată în discuție este nivelul retribuției directorului general al companiei. Nu în ultimul rând, acționarii trebuie să voteze dacă sunt de acord cu creșterea salariului mediu din cadrul companiei. Potrivit documentelor oficiale prezentate pe site-ul IAR, anul trecut, venitul mediu brut al unui angajat de aici a fost de 3.595 lei. Pentru 2016b propunerea este majorarea acestuia până la 4.064 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.