Expres

BRAŞOV. Placă memorială pentru un savant bulgar, la Prima Școală Românească

 

Dr. Iavor Stoyanov, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Bulgaria în România, a fost primit astăzi la Consiliul Județean Brașov de către vicepreședintele Claudiu Coman. Oaspetele a prezentat inițiativa Ambasadei Bulgariei privind amplasarea unei plăci memoriale dedicate renascentistului bulgar dr. Petar Beron pe fațada clădirii Muzeului „Prima Școală Românească”. Totodată, oficialul a solicitat acordul administrației județene în vederea materializării acestui demers. Alegerea locului nu este întâmplătoare, în cadrul muzeului fiind păstrată presa de tipar cu ajutorul căreia, în anul 1824, Petar Beron a tipărit primul manual modern bulgar – „Abecedarul cu diverse învățături”, cunoscut și sub denumirea de „Abecedarul cu pește”. „Acesta este motivul pentru care Republica Bulgaria insistă să fie păstrată vie amintirea operei doctorului Petar Beron și să fie subliniată importanța teritoriilor românești pentru realizarea renașterii bulgare și pregătirii Revoluției Naționale Bulgare”, a precizat dr. Iavor Stoyanov.

Vicepreședintele CJ Claudiu Coman a salutat inițiativa Ambasadei Bulgariei și a dat asigurări că în cel mai scurt timp Consiliul Județean va emite avizul favorabil pentru acest proiect. „Vom cere și o recomandare de la Muzeul Județean de Istorie cu privire la necesitatea și oportunitatea demersului, iar punctul nostru de vedere îl vom transmite Direcției Județene pentru Cultură Brașov. Este un gest foarte frumos al Ambasadei Republicii Bulgaria, pentru care vă felicităm și vă mulțumim în numele brașovenilor”, a precizat vicepreședintele CJ Brașov.

Cheltuielile cu realizarea și montarea plăcii memoriale vor fi suportate de către Republica Bulgaria. Ea va fi din piatră, iar textul, în română și bulgară, a primit deja aprobarea mitropolitului Ardealului, dr. Laurențiu Streza. De asemenea, dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului „Prima Școală Românească”, și-a dat acordul pentru amplasarea plăcii pe clădire, alături de cea existentă.

Abecedarul lui Beron, tipărit în Şchei

Prezent la discuții, Stelian Coșuleț, șef de secție în cadrul Muzeului Județean de Istorie Brașov, a remarcat faptul că „la Brașov s-a tipărit nu doar primul abecedar românesc, care va fi folosit de generații întregi de elevi, ci și Abecedarul lui Beron, primul și principalul manual modern al educației bulgare pe durata a câtorva decenii”.

Dr. Petar Beron (1799 – 1871) a fost o personalitate a culturii bulgare a secolului al XIX-lea. El a trăit mulți ani în Șcheii Brașovului. A făcut studii de medicină în Germania, dar a lucrat și în domenii precum lingvistică, geografie sau istorie. De altfel, „Abecedarul cu diverse învățături” este un manual enciclopedic, cu noțiuni din diverse domenii ale științei pe care autorul le-a cunoscut îndeaproape. Manualul, realizat la tipografia Diaconului Coresi, a fost distribuit la sud de Dunăre, servind drept carte de învățătură pentru copiii bulgari din Imperiul Otoman.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button