Expres
Românii se căsătoresc tot mai târziu şi divorţează pe la 37 – 41 de ani! (statistici)
Românii se căsătoresc tot mai târziu! Aceasta este concluzia la care au ajuns angajaţii Institutului Naţional de Statistică, în urma unui studiu.
„Vârsta medie la căsătorie cunoaște o tendință de creștere, ajungând în 2014 la 29,0 ani la femei și 32,3 ani la bărbați. Vârsta medie la prima căsătorie a crescut, de asemenea, în anul 2014, confirmând astfel tendința de amânare a încheierii primei căsătorii. Vârsta medie la prima căsătorie a fost de 27,3 ani la femei și 30,4 ani la bărbați”, potrivit unui comunicat remis de INS.
În anul studiat, din totalul de 118.075 căsătorii, cele mai multe s-au oficiat în august (24.097), cele mai puține în decembrie (4.251), păstrându-se tendinţele anilor trecut.
Pe de altă parte, în acelaşi an s-au înregistrat 27.188 divorțuri în România (1,22 divorțuri la 1.000 locuitori, potrivit INS).
Vârsta medie la divorț a fost de 37,4 ani pentru femei și 41,0 ani pentru bărbați.
Femeile din grupa 35-39 ani au avut cea mai mare pondere (19,7%) din numărul femeilor care au optat pentru divorţ.
În comparaţie cu situaţia din alte ţări europene, numărul divorţurilor este încă scăzut, „confirmând caracterul de stabilitate al familiei în societatea românească”. Menţionăm că, în Uniunea Europeană, rata divorţialităţii a fost 2,07 în 2011 (ultimul an pentru care sunt disponibile datele la nivel european).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.