Sport

BRAȘOV. Olimpia CSU s-a calificat în semifinalele Ligii Naționale de baschet feminin

 

Olimpia CSU a obținut în această seară biletul pentru semifinalele Ligii Naționale de baschet feminin. Echipa antrenată de Dan Calancea și Nenad Marinkovic s-a impus la Galați, 77-69, pe sferturi 25-12, 21-17, 10-13, 21-27, în cea de-a doua confruntare a seriei cu Phoenix din sferturile de finală ale competiției.

„Olimpicele” s-au aflat la conducere pe toată durata partidei și nu au avut emoții în nici un moment. Punctele formației de la poalele Tâmpei au fost marcate de Pesovic – 22, Irimia – 16, Bartee – 15, Sharpe și Mitic – 11, Ardelean – 2.

În primul joc al seriei, care a avut loc la Brașov, Olimpia CSU a câștigat cu 78-75.

Pentru un loc în finală, echipa noastră se va duela cu CS Universitatea Alba Iulia, care a trecut, tot cu 2-0 la general, de Universitatea Cluj. Seria din penultimul act se va disputa tot în sistemul cel mai bun din trei partide, iar Olimpia CSU va avea avantajul terenului propriu în cazul în care va fi nevoie de un meci decisiv.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button