Politic

Ion Iliescu împlineşte astăzi 86 de ani. Ce-i doresc braşovenii de ziua lui?

 

Ion Iliescu, fostul președinte al României între 20 mai 1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004, împlinește azi 86 de ani. Este una dintre figurile centrale ale politicii românești, în special după Revoluția din decembrie 1989, și în urmă cu câteva zile a ieșit în public cu o declarație care a scandalizat opinia publică. Fiind întrebat în legătură cu faptul că urmașii victimelor Revoluției spun că nu pot trece peste aceste evenimente, fostul șef de stat a replicat: „Eu îi înțeleg pe cei care au avut pierderi. Dar asta a fost! A fost caracterul cel mai radical de tranformare din tot arealul nostru. Nici ungurii, nici cehii, nici polonezii nu au avut asta, nici măcar bulgarii. Deci la noi a fost o mișcare radicală de înlăturare a vechiului regim, cu sacrificii umane. Revolta din decembrie a însemnat sacrificii umane. Acum să stăm să tot … plângem morții, în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societății românești…”. În acest context am încercat să vedem ce-i doresc brașovenii lui Ion Iliescu de ziua lui.

Pensionară: „Nu vreau să-i transmit nimic. Ne-a făcut destul rău”.

Taximetrist anonim: „Să-l ia dracu`. Nu mă interesează persoana asta. Îi doresc să se îmbrățișeze cu Mussolini că și Mussolini o făcut mineriade”.

Un brașovean: „Nu vreau să-i transmit nimic. Nu mă interesează subiectul”.

Traian: „Să-l dracu` și la propriu și la figurat”.

Răduleanu: „Ca om, omenește i-aș spune La mulți ani, dar pentru ce a făcut pentru țara noastră nu prea aș spune cu mare plăcere. Mă gândesc că una dintre marile lui măgării pe care le-a făcut a fost distrugerea industriei și apoi pentru că nu l-a lăsat pe Regele Mihai în țară de bun început. Poate se schimba ceva în țara noastră”.

Neculai Manea: „Nu i-aș spune La mulți ani pentru că nu am fost comunist. Multă sănătate. I-aș lua un baston”.

Gheorghe Lazăr: „Ăsta este cel mai rău om al țării pentru că el ne-a vândut pe mâna comuniștilor. I-aș spune La mulți ani și i-aș ura să se roage de Dumnezeu să-i ia viața fiind ne-a făcut foarte mult rău. Ne-a băgat iar în comunism. Nu avem nici democrație nici dictatură, ci anarhie. Tot neocomuniștii au preluat puterea și securiștii ne conduc”.

Anonimă: „Ce să-i spun. Doar La mulți ani și să se gândească ce a făcut acestui popor. A făcut și bine și rău”.

Anonim: „Nu vreau să-i spun nimic”.

Dana: „Îi ajunge numai La mulți ani”.

Vajda: „Îi spun La mulți ani cu multă sănătate și toate cele bune și să mai aibă grijă de oameni din când în când”.

Anonim: „Iliescu a făcut multe greșeli. De ce nu vrea să spună ce s-a întâmplat în 1989? Au murit atâția oameni, copii, tineri și oameni în vârstă. I-aș spune La mulți ani, multă sănătate și să-i dea voie la Rege să conducă țara. Dacă i-ar fi dat voie Regelui să vină în țară România era azi altfel”.

Paula: „I-aș spune numai La mulți ani și i-aș lua cadou o bicicletă”.

Dorel Grozavu: „Ce să-i urez că prea a rămas în memoria noastră cu pete negre? I-aș zice La mulți ani că este omenește dar cam cu jumătate de gură. Sincer să fiu i-aș cumpăra o carte în care se descrie cam ce au pătimit deținuții politici în lagărele comuniste că el cam a fost de teapa asta. Să se mai reculeagă dacă nu are nici o mărturisire de făcut pentru că are o vârstă respectabilă. Poate se mai pocăiește”.

Victor: „Ce să-i urez? Sănătate. Ce mai poți să-i spui?”.

Anonimă: „Nu vreau să-i urez nimic de ziua lui”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button