Sănătate
Aproape 80% dintre orăşeni sunt de acord cu Legea antifumat
Aproape 80% dintre românii din mediul urban sunt de acord cu legea care interzice fumatul în spaţiile publice, care urmează să intre în vigoare de la data de 17 martie. Mai exact, potrivit unui studiu remis astăzi de Agerpres, 78% dintre orăşeni consideră legea bună. În acelaşi timp, 52% dintre românii din mediul urban care utilizează internetul susţin că vor ieşi în oraş cu aceeaşi frecvenţă ca până acum.
Pe de altă parte, bărbaţii sunt într-o proporţie mai mare nemulţumiţi de această lege decât femeile (diferenţa este de trei procente).
Conform studiului, cel mai mult fumează persoanele din categoria de vârstă 35-44 de ani (în medie, 15 țigări/zi).
De asemenea, bărbaţii fumează mai mult decât femeile (14 spre deosebire de 11 ţigări pe zi). Tot mai mult fumează şi persoanele căsătorite sau aflate într-o relaţie comparativ cu persoanele celibatare (13 țigări versus 10 țigări zilnic).
CITIŢI ŞI:
S-a promulgat Legea antifumat!
Aprindeţi-vă o ţigară! Legea antifumat va fi promulgată!
AMENINȚARE. După legea antifumat ar putea urma o altă interdicție de viciu
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.