Delicte

BRAŞOV. Condamnată din nou pentru înşelăciune, după ce a devenit cunoscută pentru escrocheriile prin metoda „Accidentul”

 
O femeie care fusese condamnată definitiv la 2 ani de închisoare, pentru escrocherii prin metoda „Accidentul” comise ca membră a unei grupări din Dolj, a fost găsită din nou vinovată de înşelăciune, de această dată în Braşov.
 
Mariana Paliev a fost condamnată, ieri, de Judecătoria Braşov, la 9 luni de închisoare pentru „complicitate la înşelăciune”, apoi instanţa a constatat că sentinţa este concurentă cu faptele pentru care primise 2 ani de închisoare în Craiova şi a contopit pedepsele, femeia alegându-se în final cu cea mai grea dintre ele (de 2 ani), la care s-a adăugat o treime din cealaltă (3 luni). Dar, instanţa a mai decis să scadă din pedeapsa principală rezultantă perioada executată de inculpată, începând cu data de 21.11.2013 până la 20.11.2015. Prin urmare, femeia ar fi ca şi liberă. Mai mult, persoana vătămată, M.C., nu s-a constituit parte civilă, aşa că nu trebuie să plătească despăgubiri. 
Totuşi, inculpata nu poate răsufla uşurată, încă, deoarece sentinţa Judecătoriei Braşov poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. 
 
Potrivit informaţiilor oferite de anchetatori, în dosarul înregistrat în judeţul Dolj, femeia şi alte persoane (printre care se numără şi doi deţinuţi de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Giurgiu, dar şi o studentă la Medicină) au comis înşelăciuni telefonice, prin metoda „Accidentul” şi prin cea a „Premiului”, reuşind să facă mai multe victime, în diferite zone din ţară. Prejudiciul înregistrat în cauză a depăşit 200.000 de lei. Respectivul caz a fost mediatizat în noiembrie 2013, pe când inculpata, de loc din judeţul Caraş-Severin, avea 31 de ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button