Delicte

BRAŞOV. Consumator de droguri pus la muncă în folosul comunităţii

 
Un braşovean prins de poliţişti consumând droguri de risc a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani, având, totodată, obligaţia să presteze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Braşov sau la atelierul din cadrul Serviciului de Probaţiune Braşov.
Sentinţa a fost dată, ieri, la Tribunalul Braşov, în baza unui acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi procurorii DIICOT Braşov. Decizia poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă aceasta va rămâne definitivă, inculpatul D.C.D. va avea de frecventat „un program de intervenţie individuală pentru corectarea comportamentului infracţional”, derulat de către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Braşov. 
Instanţa a mai hotărât, ieri, să înceteze de drept măsura preventivă a controlului judiciar. Inculpatul fusese reţinut pe 17 noiembrie 2015, pentru consum de droguri de risc (cannabis). Instanţa a mai dispus confiscarea, printre altele, a unei pipe din lemn, a două dispozitive de fumat din lemn şi a unui dispozitiv de mărunţit metalic. 
 
 foto – arhivă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button