BRAȘOV. „Cel mai curat spital din Europa”, implicare pentru reducerea infecțiilor nosocomiale
Spitalul Sf. Constantin din Brașov, declarat „Cel mai curat spital din Europa” de către Organizația Mondială a Sănătății, în anul 2013, în urma unei competiții internaționale, se implică în problema infecțiilor nosocomiale din spitalele românești (infecțiile dobândite din cauza condițiilor din unitățile sanitare, cum au fost cele care i-au ucis pe câțiva dintre răniții din „Colectiv”), prin organizarea unei serii de traininguri gratuite de igienă pentru cadrele medicale din toată ţara.
Cursurile, însoţite de demonstraţii practice, vor fi susţinute de dr. Andreea Moldovan (foto 1), medic primar boli infecțioase și coordonator al departamentului de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, cea căreia i se datorează în mare parte obținerea prestigiosului titlu. Împreună cu personalul medical al spitalului, ea va explica şi exemplifica metodele prin care standardele de igienă din unităţile spitaliceşti pot fi implementate simplu și fără costuri foarte mari.
„Distincția primită în cadrul competiției din 2013 reprezintă pentru noi o onoare, dar și o responsabilitate. Ne-am angajat față de Prof. Didier Pittet să promovăm igiena mâinilor, bunele practici în domeniu, dar și să consiliem, la rândul nostru, pe cei care doresc să implementeze strategii de prevenire și control al infecțiilor intraspitalicești. În fond, acesta este și scopul final al campaniilor globale inițiate de OMS: răspândirea informațiilor care pot salva vieți”, explică dr. Andreea Moldovan.
Campanie de educație sanitară
Pe aceeași tematică, Fundația Clinica Sf. Constantin a demarat în 5 mai 2015 campania naţională „Mâini curate pentru Sănătate” (foto 2), o campanie de educaţie sanitară, cu privire la riscurile asupra sănătății care pot apărea ca urmare a igienei precare a mâinilor. Lansarea acesteia a adunat în Piața Sfatului din Brașov peste 500 de brașoveni. Curiozitatea localnicilor a fost captivată prin metode ingenioase de prezentare a informaţiilor referitoare la igienă și metode de protecţie şi prevenţie, pregătite de personalul spitalului Sf. Constantin.
Spitalele interesate să se înscrie pentru o programare a cursului de igienă în vederea prevenţiei infecţiilor nosocomiale o pot face contactând responsabilii de proiect din cadrul Spitalul Sf. Constantin; Ana Lazăr / 0751518781; ana.lazar@spitalulsfconstantin.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.